Pentru săvârşirea cultului divin, pe lângă lăcaşul de cult, slujitorii bisericeşti şi veşmintele liturgice, mai este nevoie şi de vase şi alte odoare sfinte. Acestea s-au întrebuinţat încă de la începuturile creştinismului. Lucrate la început din materiale mai simple, ele s-au făurit ulterior, odată cu dezvoltarea cultului şi înflorirea artei bisericeşti, din materiale scumpe şi cu mult gust artistic, fiind introduse treptat în cultul divin şi dându-li-se apoi semnificaţie teologică şi simbolică. Vasele şi odoarele sfinte s-au păstrat, începând din secolul al IV-lea, într-o încăpere specială ataşată altarului, numită schevofilachion, iar persoana care răspundea de ele, se numea schevofilax şi avea un fel de consacrare pentru a le putea mânui. După tradiţia Bisericii ortodoxe, femeile şi persoanele nesfinţite nu au dreptul să se atingă de aceste obiecte sfinte. Canoanele bisericeşti prevăd pedepse aspre pentru întrebuinţarea vaselor şi odoarelor sfinte în alte scopuri decât cel liturgic, ca şi pentru furarea sau înstrăinarea lor.
Principalele vase şi odoare sfinte sunt următoarele:
Discul — este un obiect sfânt, lucrat în formă de taler, de regulă cu picior, din argint sau din alt material, aurit, argintat sau nichelat ori cromat, pe care se aşează pâinea special pregătită pentru Sfânta Împărtăşanie. Întrebuinţarea lui în cult urcă până în timpurile apostolice şi-1 găsim în toate riturile liturgice răsăritene şi apusene.
Potirul — este un vas liturgic lucrat în formă de cupă cu picior cu baza lată, în care se toarnă vinul amestecat cu apă în vederea pregătirii Sfintei Împărtăşanii. El a fost întrebuinţat chiar de Mântuitorul la Cina cea de Taină şi de atunci a rămas nelipsit de la săvârşirea Sfintei Liturghii. Potirul s-a făcut din diferite materiale, cupa având diferite forme. Astăzi, el se lucrează din argint sau alt metal, având cupa de formă rotundă, aurită, argintată sau nichelată pentru a nu oxida. Potirele cu paharul de sticlă nu sunt practice, putându-se sparge. Atât discul, cât şi potirul pot fi lucrate artistic, multe din cele vechi fiind adevărate opere de artă în filigran, email sau alte tehnici.
Peste disc şi potir se aşează acoperămintele sau procoveţele (termen de origine slavă), adică bucăţi de stofă, lucrate cu galon şi broderie, cu cruci pe ele, care acoperă sfintele vase. Acoperământul discului este pătrat, cel al potirului în formă de cruce, iar peste ele se aşează un al treilea, numit şi aer, purtat de preot sau diacon la vohodul mare sau ieşirea cu darurile.
Antimisul este bucata de stofă, in sau pânză care are imprimată pe ea punerea în mormânt şi care poartă părţi de moaşte şi relicve, sfinţită de episcop, păstrată pe Sfânta Masă şi fără de care nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie.
Tot intre obiectele liturgice intră cădelniţa pentru tămâiat, vasul cu apă sfinţită şi vasul de botez (cristelniţa).
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1