Spovedanie, Mărturisire şi Căinţă

În ordinea săvârşirii Sfintelor Taine în viaţa credincioşilor, după cele trei Taine de iniţiere, adică de început al vieţii creştine, urmează Spovedania. Taina este cunoscută sub trei denumiri: spovedanie, căinţă sau mărturisire. Primele două sunt denumiri de origine slavă, iar ultima de origine latină, la care, în ritul câtolic, se mai adaugă şi cea de confesiune, care aici are sens nu de cult sau grupare creştină, ci de lucrare sfinţitoare.

Prin Taina Spovedaniei, credinciosul care îşi mărturiseşte păcatele în faţa preotului duhovnic, cu părere de rău pentru ceea ce a săvârşit şi cu angajamentul de a nu le mai repeta, primeşte dezlegare, adică iertare de ele.

Această lucrare sfinţitoare este socotită ca al doilea botez. Dacă Botezul aduce iertare de păcatul strămoşesc, Căinţa aduce iertare de păcatele făcute de la Botez sau de la ultima Spovedanie. La Botez iertarea se face prin cufundarea în apă; la Spovedanie, aceasta se produce datorită lacrimilor Căinţei, adică a părerii de rău faţă de faptele rele săvârşite şi implorării ajutorului lui Dumnezeu.

Taina aceasta comportă mai multe faze: trezirea conştiinţei păcătosului, căinţa sau părerea de rău, urmată de spovedania sau mărturisirea păcatelor, unui preot duhovnic. Apoi dezlegarea, adică iertarea păcatelor, operată prin preotul duhovnic şi implicarea unui aşa - zis canon cunoscut şi cu denumirea de epitimie, adică săvârşirea anumitor fapte creştineşti bune, necesare pentru îndreptarea noastră. Canonul sau epitimia nu înseamnă o pedeapsă sau o faptă făcută pentru a plăti păcatele săvârşite. El nu are rol vindicativ, ci de vindecare, tămăduire sau îndreptare.

Taina Spovedaniei este săvârşită numai de episcopii şi de preoţii care primesc calitatea de duhovnic. Această calitate se dă printr-o slujbă specială numită >hirotisie şi care, de obicei, se săvârşeşte imediat după hirotonia în preot. În trecut, duhovnicia se acorda după o îndelungată experienţă pastorală, liturgică şi de viaţă, şi de aceea duhovnicii erau mai în vârstă. Aşa se explică de ce şi astăzi credincioşii caută preoţi cu experienţă, duhovnici mai în vârstă a căror autoritate este mult mai mare decât a unui preot tânăr.

În Biserica Ortodoxă, ca şi în cea Catolică, Spovedania se face în particular. Mărturisirea publică sau în comun, practicată sporadic în secolele III - VI în Biserică, nu este îngăduită, deoarece o Spovedanie presupune un dialog direct cu preotul, care astfel precizează gravitatea păcatului, circumstantele atenuante sau agravante care au contribuit la săvârşirea lui, apreciind şi stabilind şi căile de îndreptare a penitentului.

În Biserica Ortodoxă, Spovedania se face în biserică, în faţa icoanei Mântuitorului Hristos, căci în concepţia ortodoxă, păcatele nu le spunem preotului şi nu el ne dă iertarea, ci lui Hristos care ne şi iartă. În Biserica Romano-Catolică, Spovedania se face în biserică, într-un loc special numit confesional, şi se numelte auriculară, adică se face la ureche, printr-o fereastră despărţitoare. La protestanţi această Taină nu există.

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1