Denumirile lăcaşurilor de cult

În literatura teologică de specialitate, ca şi în limbajul obişnuit, întâlnim diferite denumiri date lăcaşului de cult. Astfel, foarte frecvent este numele de „Casă a Domnului" sau „casă domnească", în sensul că biserica este locul destinat prin excelenţă cinstirii lui Dumnezeu sau locul unde acesta este prezent mereu. Orice lăcaş de cult creştin ne duce cu gândul la această prezenţă a lucrării divine între oameni. Această idee este vie atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, începând de la Moise şi de la construirea Cortului mărturiei, adică a primului lăcaş de cult sau casă a lui Dumnezeu, şi până în zilele noastre.

De timpuriu întâlnim denumirea de ecclesia sau ecclysia, care a desemnat mai întâi adunarea credincioşilor, iar din secolul al VI-lea şi lăcaşul de cult, adică locul unde avea loc adunarea. Termenul acesta se pare că este cel mai vechi pentru a desemna atât comunitatea credincioşilor, cât şi lăcaşul de cult. El s-a păstrat mai ales la popoarele neolatine apusene, aşa cum sunt francezii, care folosesc cuvântul église, italienii care au chiesa, spaniolii cu iglesia ş.a. De asemenea, se mai întrebuinţează denumirea de casă a lui Dumnezeu sau casă de rugăciune, nu în sensul pe care îl întrebuinţează astăzi cultele neoprotestante pentru casele lor de adunare, ci aşa cum l-a folosit Mântuitorul Hristos însuşi, care a spus ,,Casa Tatălui Meu casă de rugăciune se va chema", referindu-se la templul iudaic din Ierusalim, ca şi la locurile de rugăciune ale evreilor. Începând de prin secolele III-IV s-a folosit pentru lăcaşul de cult şi denumirea de ,,bazilică", de unde derivă şi cuvântul nostru românesc de ,,biserică", adică acea casă în care locuieşte ,,Împăratul cel Mare" sau „Mântuitorul Hristos", bazilică însemnând casă a Împăratului.

Dacă ţinem seama de destinaţia sau locul în care erau construite bisericile, pe lângă denumirile de mai sus mai întâlnim şi următoarele: martirii sau martirioane, adică bisericuţe ridicate în cinstea martirilor sau mucenicilor, fie pe mormintele lor, fie pe cripte cu moaşte sau oseminte de-ale lor. Acestea se pare, de altfel, că sunt cele mai vechi biserici creştine autentice. Baptisteriile sunt tot lăcaşuri de cult destinate săvârşirii botezului creştin, mai ales începând din secolul al IV-lea, când avea loc botezul în masă a catehumenilor. Paraclisele sau capelele sunt de asemenea lăcaşuri de cult sau biserici mai mici care au servit si servesc pentru nevoile religioase ale unor persoane sau grupuri restrânse de credincioşi. Le întâlnim de obicei la curţile episcopale, mânăstiri, palate domneşti, instituţii de cultură teologice. La acestea s-ar mai adăuga bolniţa, care a servit drept biserică pentru bolnavi în mânăstiri sau în complexele social-caritative, spitale, azile, case de bătrâni şi orfani.

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1