Între practicile tradiţionale creştineşti legate de sărbătoarea Crăciunului sau a Naşterii Mântuitorului este şi umblatul cu icoana. Aceasta este de fapt o vizită pe care preotul o face credincioşilor parohiei sale în ajunul Crăciunului sau, acolo unde parohia este mai întinsă şi mai numeroasă, cu câteva zile înainte de această sărbătoare. Efectuând această vizită, preotul îşi pune doar epitrahilul şi poartă cu el o icoană care înfăţişează scena naşterii Mântuitorului, cântând troparul sărbătorii şi dând credincioşilor icoana pentru a fi sărutată.
Faţă de această practică, atitudinea celor vizati este diferită, arătând starea lor sufletească, educaţia religioasă, credinţa în Dumnezeu şi respectul faţă de datinile şi practicile bisericeşti, nivelul de cultură şi concepţia faţă de Biserică şi slujitorii ei. În funcţie de acestea, marea majoritate a enoriaşilor primeşte cu bucurie vizita preotului, văzând în ea o vestire a sărbătorii Naşterii Domnului, o prezenţă a binecuvântării Bisericii prin persoana preotului slujitor. De aceea, pentru mulţi dintre ei sărbătoarea este ştirbită de frumuseţe dacă nu este precedată de vizita preotului cu icoana.
Alţii privesc această vizită ca pe o practică, legată de tradiţie sau obicei, fără să-i dea mare importanţă sau semnificaţie.
A treia categorie de persoane priveşte cu indiferenţă, ostilitate sau rea-voinţă acest obicei, refuzând să primească pe preot în casă. Asemenea situaţii se întâlnesc mai ales în mediul urban, pentru că la ţară umblatul preotului cu icoana este o adevărată sărbătoare. Cei care resping vizita preotului dau dovadă de lipsa unei elementare educaţii religioase, de convingeri atee şi atitudini anticlericale şi anticreştine, de ignoranţă în privinţa datinilor şi obiceiurilor creştine şi româneşti.
Ce este de fapt umblatul cu icoana? O vizită pastorală pe care preotul o face cu prilejul sărbătorii Crăciunului. Vizitele pastorale constituie una din căile cele mai bune pentru cunoaşterea parohiei şi a vieţii credincioşilor. Acest obicei, al umblatului cu icoana, are o vechime foarte mare. El a intrat în practica Bisericii încă din primele secole ale vieţii creştine şi mai ales când sărbătoarea Crăciunului s-a fixat definitiv la 25 decembrie. Până în secolul al IV-lea, şi mai precis până în 379, Crăciunul era sărbătorit odată cu Boboteaza, la 6 ianuarie, cu denumirea de Epifanie sau Teofanie, adică arătarea lui Dumnezeu. De la această dată, Crăciunul s-a serbat la 25 decembrie, ca sărbătoare deosebită de Bobotează. Tot din acel timp este menţionat şi obiceiul umblatului cu icoana, care avea loc în ajunul sărbătorii, care era zi de ajunare, adică de post complet. Înmulţindu-se numărul credincioşilor din parohii, umblatul cu icoana s-a extins cu câteva zile înainte de ajun, pentru ca preotul să poată trece pe la fiecare familie. De atunci, obiceiul s-a păstrat neîntrerupt până astăzi, fiind respectat de credincioşi şi cultivat de către preoţi cu sensul lui major pe care îl joacă în viaţa duhovnicească.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1