De ce sunt pictate bisericile?

În contrast cu aspectul sobru şi obişnuit al exteriorului, interiorul unei biserici ortodoxe se remarcă prin podoaba picturală. Aceasta deoarece una dintre caracteristicile de seamă ale bisericilor de stil bizantin o constituie pictura, atât cea murală, adică executată pe pereţii interiori sau exteriori ai lăcaşurilor de cult, cât şi cea prezentată pe icoane.

Dacă ne referim la pictura murală, aceasta este executată în mai multe tehnici: frescă, ulei, tempera şi encaustica, fresca rămânând aceea care a fost şi este cultivată şi practicată în mod deosebit în bisericile ortodoxe, chiar de la începuturile formării stilului bizantin. Pictura murală în ulei este de influenţă apuseană şi a început să fie practicată la noi abia din secolul al XIX-lea, datorită unor pictori români de renume, care au studiat în Apus şi care au adus cu ei această tehnică nouă. Astăzi există orientarea de a practica, cel puţin a pentru bisericile noi, numai pictura în frescă, mult mai rezistentă şi mai proprie ortodoxiei.

Ceea ce trebuie precizat în legătură cu pictura bisericească, şi mai ales cu pictura în frescă, este faptul că ea nu este o simplă copie, imitare, fotografiere ori reproducere a naturii. Orice artă, de altfel, nu se reduce sau nu intenţionează să copieze natura sau realitatea înconjurătoare; cu atât mai mult când este vorba de pictura religioasă sau bisericească, aceasta fiind o artă sacră în care se exprimă idei sau concepte religioase şi nu imagini ale lumii înconjurătoare. Pictura bisericească este pusă în slujba Bisericii şi mai ales a cultului divin, fiind socotită ca un auxiliar însemnat al acesteia.

Arta bisericească (şi, deci, şi pictura) s-a format şi s-a dezvoltat sub îndrumarea Bisericii şi nu şi-a propus cu prioritate să satisfacă gustul sau simţul estetic al credincioşilor. Mai mult decât atât, ea a avut în primul rând caracter şi scop educativ, didactic şi catehetic, adică de instruire a credincioşilor în adevărurile de credinţă. Pictura a fost concepută şi cultivată în Biserica Ortodoxă ca un auxiliar sau întregitor al catehezei, fiind o predică prin imagini, la îndemâna oricui, un material intuitiv de mare valoare. De aceea, chiar daca prin pictură s-a cultivat şi format şi simţul estetic, educaţia sau instrucţia religioasa şi catehetică au rămas pe primul loc.

Pictura religiloasă nu a urmărit înfrumuseţarea sau împodobirea lăcaşurilor de cult, ci transpunerea în formele şi culorile artei, a ideilor religioase, a istoriei vieţii creştine, a conţinutului cărţilor Sfintei Scripturi, a învăţăturii de credinţă, a ceremoniilor cultului divin. De aceea, bisericile nu au fost şi nu vor fi niciodată, prin pictura lor, galerii de artă, chiar dacă marii maeştri, precum Michelangelo sau Grigorescu, au reuşit o asemenea sublimă realizare, ci casa lui Dumnezeu.

Având în vedere cele de mai sus, putem spune că pictura bisericească în general, şi cea ortodoxă în chip special, este o pictură simbolică, care, pentru a fi înţeleasă, apreciată şi îndrăgită, presupune cunoştinţe sau iniţiere în problemele de bază ale teologiei şi istoriei Bisericii creştine. Altfel, această minunată artă, în special a vechilor noastre biserici, rămâne o carte închisă, cu taine greu de pătruns, care are nevoie de explicaţii.

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1