Botezul este slujba sfântă sau Taina prin care se face încorporarea în Trupul lui Hristos care este Biserica. Pentru săvârşirea lui este nevoie de o seamă de lucruri, iar rânduiala lui cuprinde momente, rituri şi ceremonii care sunt pline de simbolism teologic.
Botezul se săvârşeste cu apă, fiindcă ea este simbolul prin excelenţă al curăţirii spirituale pe care o dă această Taină.
Vasul în care se săvârşeste botezul, numit cristelniţă, colimvitră sau creştinătoare, este simbol al apelor Iordanului, în care s-a botezat Hristos. În acelasi timp, el reprezintă şi mormântul în care a fost îngropat Mântuitorul pentru că afundarea întreită în apa Botezului semnifică moartea şi îngroparea împreună cu Hristos, iar scoaterea din cristelniţă simbolizează învierea împreună cu El, renaşterea spirituală pentru viaţa cea nouă. Cel botezat devine un purtător de Hristos sau un hristofor. De aceea botezul corect este cel săvârşit prin întreită şi totală afundare (căci botez înseamnă afundare) în numele Sf. Treimi, în apa Botezului special sfinţită.
Întreita şi completa afundare a fost practica generală folosită în Biserică de la început, fiind stabilită apoi de normele şi rânduielile bisericeşti. Botezul prin stropire sau turnare constituie doar o derogare sau excepţie de la regula generală, fiind administrat doar celor bolnavi, pentru care afundarea nu era recomandată. De aici vine şi denumirea de botez al clinicilor, adică al celor bolnavi sau care stăteau culcati şi care se săvârşea prin stropire sau turnare. Practica Botezului prin turnare sau stropire s-a introdus mai întâi în Apus, începând cu secolul al IX-lea, apoi el s-a generalizat în Biserica Romano-Catolică, fiind moştenit de protestanţi şi cultele neoprotestante. Dintre acestea baptiştii, penticostalii şi nazarinenii săvârşesc Botezul tot prin afundare, dar nu de trei ori, ci o singură dată. De aceea un Botez care nu este săvârşit în numele Sfintei Treimi, indiferent de forma de administrare, nu se recunoaşte ca valid niciodată în Biserica Ortodoxă.
Sfinţirea untdelemnului sau uleiului şi întrebuinţarea lui la Botez este o practică veche, ca şi creştinismul. Ea apare menţionată în documente de prin secolul al III-lea. Ungerea cu el constituie semnul văzut al intrării în creştinism, cuvântul Hristos, de la care derivă cel de creştin, însemnând ,,uns".
Lumânarea, pe care azi o poartă naşul, era ţinută de cel nou botezat, timp de opt zile, la slujbele divine la care participa. Ea simbolizează lumina adusă de harul Duhului Sfânt primit prin Botez, în urma căruia fiecare creştin devine fiul luminii.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1