Ce ritual liturgic se săvârşeşte în naos?

Partea cea mai mare a bisericii este naosul care înseamnă navă. Această denumire vine de la faptul că biserica simbolizează corabia în care credincioşii plutesc pe valurile ispitirilor vieţii şi se mântuiesc de primejdii, precum pe Noe corabia 1-a mântuit de înecul potopului. Naosul închipuieşte corabia care duce în patria cerească pe creştinii care sunt călători pe acest pământ.

Această parte a bisericii a fost rezervată dintru început credincioşilor care iau parte activă la sfânta slujbă. Primul loc din acest spaţiu eclezial îl constituie soleea, adică o parte mai înălţată, aflată înaintea catapetesmei, despărţită prin trepte de cealaltă parte a naosului. Soleea serveşte ca loc de unde se rostesc de către diaconi şi, uneori şi de către preot, ecteniile, adică acele cereri sau rugăciuni comune ale Bisericii, care cuprind toate nevoile credincioşilor, la care aceştia răspund sau se asociază prin răspunsurile liturgice. Tot pe solee stau slujitorii bisericeşti în timpul săvârşirii înmormântării. De pe solee se citeşte la Sfânta Liturghie şi Evanghelia, de aici arhiereul împărtăşeşte binecuvântarea în timpul Sfintei Liturghii şi tot pe solee, în faţa uşilor împărăteşti, se face împărtăşirea credincioşilor

În restul naosului se desfăşoară o serie din ceremoniile importante ale slujbelor de dimineaţa şi de seara, ale Sfintei Liturghii, aici au loc citirile din Psaltire şi Apostol, ca şi scoaterea spre sărutare a Sfintei Evanghelii. Tot în acest spaţiu se săvârşesc hirotesiile, adică slujbe prin care arhiereul acorda una din treptele clerului inferior de altădată (citeţ, cântăreţ sau ipodiacon) sau unul din rangurile onorifice ale clerului de mir (sachelar, iconom, iconom stavrofor) şi ale celui monahal (sincel, protosincel, arhimandrit), ca şi confirmarea într-o funcţie bisericească administrativă (stareţ, egumen, protoiereu, consilier, vicar).

În naos se săvâreşeşte şi slujba cununiei şi a înmormântării, precum şi două din slujbele zilnice, ,,cea de seară şi cea de dimineaţă" sau cu denumirea slavonă îndătinată: vecernia şi utrenia.

Pe solee stăteau odinioară împăraţii şi cetele de cântăreţi, de unde această parte se mai numeşte şi chor. De regulă, credincioşii ocupă spaţiul din naos până în dreptul soleei. În vechime se obişnuia, şi pe alocuri se mai păstrează şi azi acest obicei, ca femeile să stea în spatele bărbaţilor

În naos se găseşte şi amvonul, adică locul din care se rosteşte predica şi se citeste Sfânta Evanghelie, o estradă mai înălţată, situată odinioară deasupra uşilor împărăteşti, astăzi într-o parte (stânga) a Bisericii. El simbolizează piatra mormântului de pe care îngerul a vestit învierea. El este împodobit cu embleme ca acestea: porumbelul - simbolul Duhului Sfânt, crucea, ancora şi inima - simboluri ale credinţei, nădejdii şi dragostei, cu patru evanghelişti. Tot în naos se află tetrapodul sau proschinitarul pe care se aşează icoana hramului sau a sărbătorii, sfeşnicele cu lumini, stranele cântăreţilor şi scaunul arhieresc.

Sub cupolă se află policandrul care simbolizează bolta cerească luminată de stele. Scaunul portativ de pe care se citeşte Sfânta Evanghelie se numeşte anolog.

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1