Între sărbătorile cu dată fixă închinate Mantuitorului Hristos şi socotite praznice împărăteşti, figurează şi cea a Schimbării la faţă a Domnului, pe care Biserica o prăznuieşte în fiecare an la 6 august. Sărbătoarea mai este cunoscută în popor şi cu denumirea de origine slavă, Preobrajenia, Probojenia sau Pobreajenul.
Sărbătoarea are o bază biblică şi ne aminteşte în fiecare an de schimbarea la faţă a Mântuitorului pe muntele Taborului, înaintea a trei dintre ucenicii Săi: Petru, Iacob şi Ioan. Evenimentul schimbăni la faţă, care poate fi socotit şi ca o minune, este istorisit în Sfintele Evanghelii şi el a avut loc pentru a arăta ucenicilor şi a le întări convingerea că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Transfigurarea, cum este numită în Biserica Romano - catolică această minune de pe Tabor, a fost o anticipare a schimbării trupului Mântuitorului, prin învierea Sa din Moarte, şi o încredintare a transfigurării trupurilor noastre la învierea de apoi.
Deşi are o bază biblică, sărbătoarea este mai nouă decât alte praznice împărăteşti. Aşa cum s-a intămplat cu multe sărbători, şi aceasta a fost la inceput aniversarea sfinţirii unui lăcaş de cult ridicat de către împărăteasa Elena pe muntele Taborului, unde a avut loc schimbarea la faţă a Mântuitorului. Sunt şi cercetători şi teologi care cred că această sărbătoare s-ar fi suprapus şi ar fi înlocuit o sărbătoare păgână mai veche, închinată zeiţei Diana.
Primele menţiuni documentare despre această sărbătoare le avem din prima jumătate a secolului al V-lea, când apar cuvântări sau predici festive în cinstea sărbătorii. Despre această sărbătoare au amintit şi au scris predici: Proclu Patriarhul Constantinopolului, Sf. Chiril al Alexandriei şi Leon cel Mare, Papă al Romei. Deşi sărbătoarea apare menţionată în calendare încă din secolul al VII-lea, se pare că ea a fost înscrisă definitiv ca sărbătoare în sinaxare în secolul VIII. Din această perioadă se păstrează o foarte frumoasă cuvântare festivă scrisă de Sf. Ioan Damaschin şi Cosma de Maiuma, ceea ce denotă că sărbătoarea se generalizase în această perioadă.
În Bisenca apuseană sărbătoarea a pătruns mai târziu (secolul VII), dar a fost fixată definitiv de către Papa Calist al III-lea, ca mulţumire pentru victoria obţinută de creştini împotriva turcilor la Belgrad în anul 1456.
Sărbătoarea înseamnă deci consemnarea arătării Dumnezeirii pe muntele Tabor. În legătură cu această sărbătoare, există unele obiceiuri care poartă o urmă de mare vechime. Aşa de exemplu, în ziua de Schimbarea la faţă se aduc în biserici primele roade din pârga de struguri, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor.
În Biserica Ortodoxă Română, ziua Schimbării la faţă este consacrată şi pomenirii generale a morţilor şi mai ales a eroilor căzuţi pentru apărarea patriei. O solemnitate deosebită are această sărbătoare în Biserica Armeană.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1