De ce se întrebuinţează tămâia la slujbe?

Unul din actele liturgice nelipsite din slujbele cultului divin public ortodox este cel al tămâierii sau cădirii, adică al răspândirii fumului şi mirosului de tămâie prin mijlocirea cădelniţei sau al cătuiei, obiect liturgic sub formă de cupă traforată, cu picior şi toartă, care se poartă în mână legănându-se. Atât în cădelniţă, cât şi în căţui se pune cărbune încins peste care se aşează tămâia care răspândeşte fumul şi mirosul specific.

Ce este şi de când se întrebuinţează tămâia în cultul creştin? Tămâia este o substanţă mirositoare provenind din sucul unor arbori care cresc în Orientul Îndepărtat sau în Africa. În contact cu aerul, acest suc se încheagă. Există mai multe feluri de tămâie, după arborii din care provine. Smirna, de pildă, este un produs superior, de culoare galbenă, uneori cu puncte albe, care are un miros deosebit de plăcut. Ca şi tămâia, ea constituia în vechime unul din darurile preţioase care se puteau face cuiva. Aşa, de exemplu, Mântuitorului Hristos i s-au adus ca daruri de către magi, aur, tămâie şi smirnă. Mai există, de asemenea, un fel de tămâie numită mira, care este tot produsul unui arbore oriental.

Obicelul şi practica de a tămâia la cult sunt foarte vechi şi le întâlnim şi înainte de creştinism, în religiile orientale şi mai ales în religia iudaică, de unde au trecut şi în creştinism. La evrei exista un altar al tămâierii în care se ardea tămâie amestecată şi cu alte materii mirositoare. În creştinism, practica tămâierii pătrunde destul de timpuriu. Primele dovezi despre aceasta avem din secolul al IV-lea. Mai târziu, rânduielile de slujbă şi în special cele privitoare la Sfânta Liturghie, prevăd momentele la care au loc aceste tămâieri. Ele se fac de altfel, nu numai la liturghie, ci şi la celelalte slujbe sfinte, încât, se poate spune că nu există serviciu divin la care să nu se întrebuinţeze tămâie.

Tămâierea sau cădirea are şi un simbolism liturgic. Ea este socotită ca simbol al rugăciunii care trebuie să se înalţe ca şi fumul de tămâie. Când cădim locuri sau lucruri sfinţite, atunci ea are un sens de venerare sau cinstire, iar când cădim lucruri care trebuie sfinţite simbolizează harul divin care se pogoară prin rugăciune. În genere, arderea tămâiei este privită ca un act de jertfă.

Tămâierea se uzitează numai la ortodocşi şi catolici. Protestanţii şi cultele neoprotestante nu o practică. Tămâia întrebuinţata în Biserica noastră provine şi din import dar şi din fabricaţia proprie, din amestec de ingrediente mirositoare. Răşina coniferelor nu poate fi socotită tămâie.

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1