Aşa cum mărturisesc scrierile şi documentele bisericeşti cele mai vechi şi aşa cum s-a obişnuit de la începuturile creştinismului, bisericile creştine care trebuiau să sugereze prezenta lui Dumnezeu ca şi apropierea de El şi legătura cu El în timpul serviciului divin, se construiesc, de regulă, pe locuri mai înalte şi cu altarul spre răsărit. Aşezarea acestora la înălţime este simbol al bisericii spiritale, al ,,cetaţii care stă deasupra muntelui", la care vor merge popoarele, cum spune proorocu1 Maleahi sau Mântuitorul Hristos însuşi.
In acelaşi timp, această aşezare este simbol şi icoană a ,,cetăţii celei sfinte, Ierusalimul ceresc care se coboară la noi". Aşa cum învăţătura Bisericii trebuie să stăpânească sufletele credincioşilor, la fel şi lăcaşul de cult trebuie să domine cu aşezarea şi înălţimea lui locul şi împrejurimile în care este înălţat.
Cât priveşte orientarea cu altarul spre răsărit, spre lumină sau izvorul luminii, aceasta este strâns legată de fiinţa creştinismului şi de rostul lui în lume, al cărui întemeietor este Hristos ,,lumina lumii” şi ,,Răsăritul cel de sus”, cum îl numesc cântările bisericeşti, către care trebuie să ne îndreptăm în timpul rugăciunii sau al slujbelor săvârşite în sfântul lăcaş. Aşa cum este statornicit în credinţa creştină ortodoxă, la a doua venire, Mântuitorul se va arăta tot de la răsărit. Iată de ce orice rugăciune, fie particulară fíe publică şi cu atât mai mult serviciul divin desfăşurat în biserică nu pot fi concepute decât într-un lăcaş orientat cu altarul spre răsărit. Creştinii ortodocşi nu-şi aşează icoanele în casă decât spre răsărit şi numai spre punct cardinal se îndreaptă când îşi pleacă genunchii înaintea lui Dumnezeu. De aceea şi lăcaşul de cult nu-l pot imagina decât tot orientat cu altarul spre răsărit. A ne ruga într-un lăcaş de cult orientat altfel decât cere tradiţia ortodoxă, este ca şi cum ne-am inchina icoanelor, dar am sta cu spatele la ele, neglijând simbolismul acestei orientări.
In arhitectura bisericească găsim totuşi şi unele biserici orientate spre alte puncte cardinale decât răsăritul, dar aceasta nu constituie decât o excepţie care întăreşte o regulă stabilită de scrieri care datează chiar din primele secole creştine, aşa cum sunt Didahia celor 12 Apostoli şi Constituţiile Apostolice care statornicesc această rânduială. Dacă în celelalte confesiuni creştine, catolică şi protestantă şi cu atât mai mult la cultele neoprotestante întâlnim biserici orientate spre toate punctele cardinale, aceasta se datorează faptului că aceste Biserici s-au îndepărtat de la regula stabilită la începuturile creştinismului.
Biserica ortodoxă ţine cu străşnicie la orientarea lăcaşurilor de cult spre răsărit, fără ca prin aceasta să fie o biserică învechită, ci doar o păstrătoare a adevărului. În consecinţă, nu amplasarea anterioară a edificiilor din jur trebuie să determine orientarea bisericii, ci regula statornicită de la început. Biserica trebuie să fie un mijloc de orientare pentru oameni şi din punct de vedere al aşezării ei
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1