În limbajul teologic şi general şi în cel liturgic în special sunt folosiţi doi termeni care adesea se confundă de către cei care nu le cunosc semnificaţia. Este vorba de hirotonie şi hirotesie. Deşi etimologic ei sunt apropiaţi sau înrudiţi, totuşi ei se deosebesc fundamental.
A hirotoni înseamnă a întinde mâna, iar hirotonia este slujba prin care se dă sau se transmite Taina sau slujirea preoţiei. Hirotonia se oficiază prin întinderea sau punerea mâinilor episcopului pe capul candidatului la preoţie, invocând şi transmiţând puterea Duhului Sfânt asupra lui. La început, întinderea mâinilor mai însemna şi „votare" sau ,,alegere", căci candidaţii pentru preoţie se alegeau prin votare sau ridicare de mâini, alegere care era confirmată de episcop tot prin întinderea sau punerea mâinilor, adică prin actul sfinţirii. Termenul de hirotonie indică deci slujba Tainei consacrării clericilor, cunoscută şi sub denumirea de hirotonire sau hirotonisire. Prin hirotonie se face consacrarea candidaţilor pentru treptele clerului superior şi anume sfinţirea în treptele de diacon, preot şi arhiereu sau episcop.
Cât priveşte cel de-al doilea termen, de hirotesie, el înseamnă punerea mâinilor, adică tot o slujbă, de obicei mai scurtă decât hirotonia, constând mai ales dintr-o rugăciune prin care se acordă una din treptele clerului inferior: cea de cântăreţ sau citeţ şi de ipodiacon, adică o treaptă inferioară celei de diacon şi care nu reprezintă în biserică o funcţie sacramentală. În trecut, şi cântăreţii ca şi ipodiaconii purtau o rasă preotească şi primeau o consacrare în cult. Astăzi, această consacrare o primeşte numai ipodiaconul, cântăreţul aparţinând stării laicatului. În bisericile de limbă greacă, ei primesc încă această consacrare.
Tot prin hirotesie se primeşte şi unul din rangurile onorifice care se dau slujitorilor pentru merite deosebite pe tărâm pastoral (sachelar, iconom şi iconomstavrofor - pentru preoţii de parohii, şi sincel, protosincel, arhimandrit - pentru preoţii călugări), ca şi una din funcţiile bisericeşti administrative (protoiereu, consilier, stareţ sau egumen). De asemenea, prin hirotesie se încredinţează şi calitatea de duhovnic care nu este un har special, ci îndreptăţirea de a administra Taina Spovedaniei.
Aşadar, între hirotonie şi hirotesie este o mare deosebire: prima este o Taină (una din cele şapte), iar a doua este o binecuvântare. Prin Taina hirotoniei se transmite un har deosebit, prin hirotesie - o împuternicire administrativă.
Atât hirotonia, cât şi hirotesiile se săvârşesc numai de către episcop, prima în altar, celelalte în afara altarului şi numai în cadrul slujbei Sfintei Liturghii, la momentele îndătinate.
Nota-subsol' style="text-align: justify">BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1