În practica Bisericii Ortodoxe, două din Tainele sale sunt săvârşite în prezenţa şi cu participarea naşilor. Aceste Taine sunt Botezul şi Cununia. Naşii sau nunii participă direct şi activ la săvârşirea acestor slujbe liturgice sfinţitoare, îndeplinind anumite gesturi şi acte importante din cadrul desfăşurării ceremoniei.
Astfel, în cadrul logodnei, ei pun, împreună cu preotul slujitor, inelele pe degetele mirilor, pun şi iau de pe cap cununiile mirilor la cununie. Tot ei sunt cei care ţin lumânările, de o parte şi de alta a celor doi tineri care se cunună şi participă la dansul ritual, din rânduiala acestei Sfinte Taine.
Naşii însă nu au numai un rol estetic şi ajutător în săvârşirea Tainei Cununiei, ci devin din acel moment părinţii sufleteşti sau duhovniceşti al celor doi miri. Pentru cei doi miri, căsătoria şi mai ales cununia religioasă înseamnă o renaştere spirituală, naşterea unei familii, pentru care este nevoie de părinţi, aşa cum pentru naşterea fizică este nevoie de părinţi. Ţinând seama de acest rol deosebit al naşilor, de îndrumători şi călăuzitori ai viitorilor soţi, biserica cere ca naşii să îndeplinească anumite condiţii:
Mai întâi, trebuie să fie ortodocşi. Rânduielile bisericeşti vechi şi noi ne îndeamnă cu insistenţă ca naşii să nu fie de altă confesiune decât mirii şi aceasta pentru faptul că adevărata şi eficienta călăuzire a lor trebuie făcută în legea ortodoxă. De aceea, asistenţa mirilor la cununie de către naşi de altă religie nu este îngăduită.
În al doilea rând, se recomandă ca naşii să fie mai în vârstă decât mirii, pentru a fi cu adevărat părinţi sufleteşti, având o experienţă de viaţă din care să împărtăşească ei celor doi tineri. Practica de a alege naşi de aceeaşi vârstă, iar uneori chiar mai tineri, nu este recomandabilă: Prin ea se micşorează seriozitatea instituţiei năşiei, făcând din ea o simplă formalitate sau element de decor. De aceea, este sănătoasă tradiţia, respectată în multe părţi ale Bisericii noastre, şi în special în mediul rural, ca naşii de botez să fie şi naşi de cununie. Cu cât naşii sunt mai în vârstă, şi respectul este mai mare.
Naşi sau nuni pot fi şi rude apropiate: fraţi, surori, veri, cumnaţi. Părinţii nu pot fi naşii propriilor lor copii. De asemenea, călugării nu pot fi naşi, ca şi în cazul Botezului, fiindcă aceştia trăind departe de lume, în mânăstiri, nu se pot îngriji de călăuzirea religios - morală a finilor.
În al treilea rând, naşii trebuie să fie cununaţi şi să aibă o viaţă morală ireproşabilă pentru a putea fi exemple pentru finii lor. Nu se recomandă ca naşii să fie tineri necăsătoriti. De asemenea, nu este recomandabil ca naşii să fie tată şi fiică sau mamă şi fiu. Obiceiul practicat în Moldova şi mai ales în Bucovina de a avea mai multe perechi de naşi de cununie nu este recomandat.
Năşia de Cununie ca şi cea de Botez creează rudenie spirituală care constituie impediment la căsătorie între aceste rude în legătură cu năşia, ar mai fi de amintit obiceiul frumos, străvechi şi românesc, ca finii să sărute mâna naşilor, ca semn văzut al respectului datorat.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1